Augustin Feneșan, APM Cluj: Sunt voci foarte vehemente și tot mai multe care cer boicotarea fiscală a guvernului
„Sunt voci foarte vehemente și tot mai multe care cer boicotarea fiscală a guvernului dacă nu se ajunge la o concluzie pertinentă (privind modificarea Codului Fiscal din 1 septembrie – n.red.). Adică o lună să nu ne plătim taxele, ia sa vedem cum se descurca guvernul”, a afirmat Augustin Feneșan, care este și președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj.
Întrebați în cadrul unui sondaj realizat de CNIPMMR dacă modificările fiscale intrate în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 le-a afectat negativ activitatea, 83,3% dintre reprezentanții IMM-urilor au răspuns că da. E lesne de înțeles că 7 din 10 dintre ei se opun unei noi modificări a Codului Fiscal de la data de 1 septembrie 2023.
IMM-urile apreciază că cele mai nocive măsuri ar fi creşterea TVA de la 9 la 19 la sută pentru unele produse și servicii (inclusiv pentru HORECA), renunţarea la cota unică şi la facilitățile CASS în agricultură și construcţii.
„A fost referendum cu reducerea numărului de parlamentari, s-a pronunțat o țară întreagă dar nu se pune în aplicare. Înseamnă că trebuie mers cu măsuri de forță”, a mai spus Augustin Feneșan.
Reprezentanții IMM-urilor au mai spus că alte soluții de scădere a deficitului ar fi renunțarea la suprataxarea part-time, taxe 5% salariu minim, acordarea de fonduri europene, reducerea gradului de taxare, impozitarea progresivă a veniturilor, combaterea evaziunii fiscale, combaterea muncii la negru, îmbunătățirea colectării de taxe și impozite prin digitalizarea ANAF.